Eu nu cred în povestea cu părinţii perfecţi. Eu cred în nişte părinţi care au avut grijă de mine şi m-au crescut, cred în nişte părinţi pe care nu i-am înţeles uneori, care m-au certat când am greşit şi mi-au dat nişte sfaturi sincere, cred într-o mamă care mă pupă în fiecare seară în care sunt acasă şi care mă sună dimineaţa să vadă dacă sunt bine, care am crezut de multe ori că nu mă înţelege, iar apoi am realizat că eu nu o înţelegeam pe ea, cred într-un tată care m-a răsfăţat şi m-a apărat mereu, care m-a făcut uneori să cred că aşteaptă prea mult de la mine, iar apoi mi-am dat seama că lucrul ăsta se datora faptului că ştia că pot mai mult de atât şi că am nevoie de cineva care să nu mă lase să mă mulţumesc cu puţin.
Eu nu cred în prietenie adevărată şi best friends forever. Cred într-o fată cu ochii albaştri care mă îmbrăţişează când sunt supărată, care îmi deschide ochii când greşesc, care nu mă judecă, care mă trezeşte dimineaţa să merg la şcoală şi îmi pregăteşte masa când vin de la pregătire, cu care mă cert uneori, cu care dansez fără să ne pese că a doua zi nu ne putem ridica din pat, cu care îmi petrec cinci zile pe săptămână, care mă face să râd, să plâng. Cred deasemenea într-o fată cu ochii maaari şi căprui care m-a învăţat să visez, care mi-a definit romantismul mai concret decât profa de română, cu care iau masa în fiecare zi la şcoală şi beau o ciocolată caldă. Cred în toţi prietenii care mă ascultă, cu care mă distrez şi care mă supără uneori.
Eu nu cred în iubire adevărată şi veşnică. Cred într-un om care mă face să râd, dar să şi plâng uneori, care mă ţine în braţe şi pe care nu îl pot lăsa să plece, cu care nu m-aş putea plictisi vreodată şi pe care nu aş putea să îl urăsc, care mă dezamăgeşte uneori, dar pe care nu pot să fiu supărată, care mă surpinde mereu, care mă face să sper.
Eu nu am o viaţă perfectă. Am zile în care nu se poate discuta cu mine şi zile în care îţi e mai mare dragul să stai în preajma mea. Am zile în care nu îmi stă părul, n-am chef să mă machiez şi mă îmbrac cu primul lucru pe care îl văd când deschid dulapul, dar şi zile în care stau ore întregi în faţa oglinzii. Am zile în care plâng şi zile în care râd.
Nu există oameni perfecţi, sentimente perfecte sau relaţii perfecte. Există doar oameni care ne sunt alături, care ne fac să simţim toate emoţiile, de la fericirea aia paroxistică la tristeţea aia care nu te lasă să respiri. Viaţa nu e perfectă, dar e frumoasă aşa cum e. Oamenii pe care îi iubesc nu sunt perfecţi, dar sunt ai mei.
